Inainte de Inaltarea Sa la cer, Mantuitorul a poruncit ucenicilor Sai, sa nu se desparta
de Ierusalim, ci sa astepte implinirea fagaduintei Tatalui ceresc, adica primirea Duhului
Sfant :,,Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu (pogararea Duhului Sfant)
insa voi sa ramaneti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus"(Luca 24, 49).
Astfel, la 50 de zile de la Înviere si la 10 zile de la Înaltarea Domnului la cer, a fost trimis
pe pamant, în chip de limbi de foc, Duhul Sfant Mangaietorul, a treia persoana a
Preasfintei Treimi, Care din Tatal purcede, cum marturisim în Simbolul de Credinta. El a
fost trimis de catre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desavîrsi opera de
rascumparare si mantuire a neamului omenesc, inceputa prin jertfa Sa de pe Cruce. De
atunci, Sfantul Duh ramane cu harul lui in Biserica, pastrand Adevarul, cum spune
Sfantul Apostol Pavel, ca este ,,stalp si temelie a Adevarului"(I Timotei 3, 15). In ziua
Cincizecimii, se pune temelia primei Biserici vazute, a primei comunitati crestine si
incepe prin schimbarea Apostolilor din pescari simpli, noua misiune a lor, de a-L
marturisi pe Dumnezeu, devenind cei mai devotati Apostoli si cei mai neinfricati
misionari, cum n-a mai avut lumea niciodata. Toate acestea prin virtutea Harului primit
de la Dumnezeu! De aici, se poate vorbi despre lucrarea Sfantului Duh in Biserica.
Biserica, aflata virtual in trupul lui Hristos, ia astfel fiinta actual prin iradierea Duhului
Sfant din trupul Sau, in celelalte fiinte umane, fapt care incepe la Rusalii, cand Duhul
Sfant coboara peste apostoli, facandu-i primele madulare ale Bisericii, primii credinciosi
in care se extinde puterea trupului pnevmatizat al lui Hristos. Fara Biserica. opera de
mantuire a lui Hristos nu s-ar putea realiza. Paul Evdokimov zice: “In timpul lucrarii
pamantesti a lui Hristos relatia intre oameni si Duhul Sfant nu se efectua decat prin si in
Hristos. Dimpotriva, dupa Cincizecime, relatia cu Hristos nu se efectueaza decat prin si
in Duhul Sfant.”
Sf. Chiril al Alexandriei nu intelege o prezenta a lui printr-un reprezentant, ci considera
pe Duhul Sfant ca Cel prin Care Hristos lucreaza in credinciosi si in Biserica, iar
lucrarea lui Dumnezeu comuna Celor trei Persoane, isi are capat tot in Duhul, asa dupa
cum mana este ultimul organ prin care puterea intregului corp omenesc se finalizeaza si
se concretizeaza intr-o fapta. Sfanta Treime implineste impreuna orice lucrare, dar
lucrarea se concretizeaza intr-un rezultat prin Duhul Sfant.
Nimic nu se petrece in viata Bisericii fara Duhul Sfant: faptele Bisericii ca si Faptele
Apostolilor, sunt faptele Duhului Sfant. In traditia liturgica si spirituala ortodoxa, orice
rugaciune, taina, lauda sau slujba, incepe cu invocarea Sfantului Duh, care nu este o
simpla lucrare de ritual, ci se refera la insasi natura si scopul cultului crestin. Pentru
Parintii Bisericii Rasaritene, vocatia si misiunea Bisericii se identifica cu insasi
rugaciunea ei de continua innoire a trimiterii Duhului Sfint: "Doamne, Cel ce in ceasul al
treilea, ai trimis pe Preasfintul Tau Duh Apostolilor Tai, pe acela, Bunule, nu-L lua de la
noi, ci ni-L innoieste noua celor ce ne rugam Tie". Epicleza, chemarea Duhului Sfint
este rugaciunea crestina prin excelenta, deoareca crestinii traiesc cu certitudinea ca nu
exista timp si spatiu fara prezenta vie si venirea permanenta a lui Hristos cel inviat in
Duhul Sfint.
Sfantul Duh, Mangaietorul, Duhul Adevarului este a treia persoana a Sfintei Treimi. El
este consubstantial, adica de aceeasi fiinta cu Tatal si cu Fiul si egal cu Ei. Sfanta
Scriptura si Sfanta Traditie ne descopera limpede aceasta invatatura despre Duhul
Sfant. Astfel, Mantuitorul ne invata ca Duhul Sfant are fiinta dumnezeiasca de la Tatal,
prin purcedere "Iar cand va veni Mangaietorul, pe care-L voi trimite voua de la Tatal,
Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi pentru Mine"(Ioan 15,
26).
Duhul Sfant se numeste,,Mangaietorul'' pentru ca mangaie sufletele crestinilor, cand
sunt pe pamant. El mangaie mamele care nasc si cresc copii, mangaie pe copiii orfani,
pe saraci, pe vaduve, pe batrîni si pe toti bolnavii. Duhul Sfant mangaie pe mucenicii
care rabda in chinuri si îsi dau viata pentru Hristos, pe calugari si pe slujitorii Bisericii, în
timpul ispitelor care vin asupra lor de la oamenii cei rai.
Duhul Sfînt se numeste "Duhul Adevarului" pentru ca prin El se marturiseste si se
apara dreapta credinta pe pamant, se întaresc dogmele ortodoxe, se vesteste Sfanta
Evanghelie în lume si pastreaza nealterata marturisirea ca ,, Hristos este Fiul lui
Dumnezeu Mantuitorul si Judecatorul lumii'' .
Duhul Sfant ne renaste prin Taina Sfantului Botez; prin El devenim, din oameni
trupesti, oameni duhovnicesti. Prin El, ne iarta Dumnezeu pacatele, cand ne marturisim.
Prin Sfantul Duh, painea si vinul din Sfantul Potir devin Trupul si Sangele Mantuitorului
nostru, cu care ne impartasim. Prin El, trupurile noastre impreuna cu sufletele devin
biserici ale Dumnezeului Celui viu. Prin Duhul Sfant, Sfintii Apostoli au izbutit sa
resadeasca in inimile oamenilor cea mai curata si cea mai luminoasa invatatura -
Evanghelia dragostei si a pacii, cunoscuta ca cea mai mare revolutie morala si
religioasa din istoria lumii. Punctul culminant al acestor lucrari este Sfânta Liturghie,
Taina Tainelor, Taina actualizarii lucrarii mântuitoare a lui Hristos si a unirii depline cu
El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos si a intrarii ei în Împaratia lui
Dumnezeu. La Sfânta Liturghie, Duhul Sfânt introduce realitatea eshatologica a
Împaratiei în istorie schimbând istoricitatea liniara în prezent. Trecutul si viitorul sunt
astfel unite într-o realitate unica si indivizibila realizându-se o sinteza a istoricului si
eshatologicului .
Duhul Sfant are in viata Bisericii un rol asemanator cu acela al sufletului, in organizarea
vietii noastre omenesti. Dupa cum sufletul da viata si miscare tuturor madularelor, tot
asa Duhul Sfant da viata si miscare, spre binele tuturor, madularelor Sfintei Biserici,
care suntem noi, crestinii.
El mangaie, lumineaza, inspira, invata, insufleteste, intareste si sfinteste pe toti
credinciosii. El este Sfant si sfinteste viata noastra prin cele sapte Sfinte Taine. El este
atotintelept si bun si ne calauzeste viata prin cele Sapte daruri ale Sale, care sunt:
intelepciunea, intelegerea, sfatul, puterea, cunostinta, evlavia si frica de Dumnezeu (Isaia 11, 1).
Sfintii Parinti au fixat invatatura despre Sfantul Duh, zicand ca Acesta purcede numai
de la Tatal. Sfantul Atanasie spune:,,Sfantul Duh este din Tatal, nu facut, nici plasmuit,
nici nascut, ci purces". Dumnezeu si Tatal, zice el, este singur pricinuitor celor doi si
nenascut; iar Fiul din singur Tatal, pricinuit si nascut; iar Duhul din singur Tatal, pricinuit
si purces, iar prin Fiul in lume trimitandu-se".Iar Sfantul Ioan Damaschin spune: "Duhul
cel Sfant, spunem ca este din Tatal si il numim Duh, al Tatalui. Fiul si Sfantul Duh sunt
din Tatal, dupa cum raza si lumina sunt din soare" . Sinodul II Ecumenic de la
Constantinopol (381), condamna erezia pnevmatomahilor si au fixat invatatura ortodoxa
despre persoana si dumnezeirea Duhului Sfant. Sinodul a exclus din Biserica pe toti
ereticii si ereziile impotriva Duhului Sfant, anatematizandu-i in canonul I al acestuia.
Principalii eretici condamnati la acest sinod ecumenic au fost: eunomienii,
pnevmatomahii, sabelienii, marcelienii, fotinienii si apolinaristii. In Simbolul credintei
noastre crestine noi marturisim despre Sfantul Duh ca El este ,,Domnul de-viata-
Facatorul, Care din Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si
marit, Care a grait prin prooroci”. El este vesnic, este fara inceput si fara sfarsit,
deofiinta cu Tatal si cu Fiul. El are in Sine toate atributele dumnezeirii si este prezent si
activ in toate lucrarile Sfintei Treimi, indreptate spre lume. Daca vrem sa stim tainele
credintei, sa citim cartile sfinte si sa cerem sfatul preotilor, iar daca vrem sa vorbim
limba îngerilor, sa ne rugam din inima cu smerenie si sa laudam pe Dumnezeu.
Duhul Sfant este Cel care face prezenta, cu anticipare, insasi imparatia lui Dumnezeu.
El este cel care leaga Biserica prezenta nu numai de comunitatea istorica a Apostolilor
din ziua Cincizecimii, ci si de adunarea din "zilele de pe urma" in jurul Mielului (Apoc. 5
si 6). De la Cincizecime, epoca ecleziologica se intrepatrunde cu epoca eshatologica,
deoarece acolo unde Duhul Sfant este prezent si lucreaza, acolo imparatia lui
Dumnezeu intra si se instaleaza in istorie. Petre Tutea spunea: Omul autonom , oricat
ar explora viata si universul, nu are acces la adevar, fara revelatie, fiindca se incurca de
adevarul adevarurilor, care este Dumnezeu. Daca nu exista credinta si nu exista
Dumnezeu, nu exista Adevar. Fara Dumnezeu, omul devine un animal rational care
vine de nicaieri si merge spre nicaieri.
O comunitate crestina nu este deci o simpla adunare voluntara de indivizi izolati, ci o
comuniune in Duhul Sfant, care nu amesteca persoanele, nici nu le separa, ci le
distinge si le uneste, modeland astfel o spiritualitate euharistica si liturgica.
Mantuitorul trimite pe sfintii Sai Apostoli sa boteze in numele Sfintei Treimi, sa
propovaduiasca invatatura Lui Dumnezeu, sa continue activitatea slujitoare a Sa si sa-i
asigure pe oameni ca El va fi cu ei pana la sfarsitul veacurilor: ,,Mergand invatati toate
neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh" (Matei 28, 19),
,,Iar Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi în veac (Ioan
14,16).
Asadar, suntem binecuvantati cu Duhul Sfant si vom ramane cu El, atat cat mergem
pe Calea Lui Dumnezeu, implinind poruncile Lui si rugandu-ne mereu zicand:
,,Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindenea esti si toate le
plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule-de-viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne
curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”. Amin